Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2009

aroganţe

L-am văzut pe Dan Nica, acu vreo două zile, la emisiunea Sinteza Zilei.
I se citea idioţenia în priviri. Discurs de căcat, lemnos, lipsit de coerenţă.
Flaubert era de părere că prostia se defineşte – în esenţă – prin abuzuri şi improprietăţi. Abuzul înseamnă a face prosteşte un lucru inteligent, iar impropriu, a face cu extremă seriozitate un lucru funciarmente imbecil.
Dan Nica mi s-a părut el însuşi un „abuz” şi-o „improprietate”.
Şi sunt – vai nouă – atâţia alţi miniştrii suferinzi de „abuzuri” şi ” improprietăţi” !

Read Full Post »

Cum blogul ăsta a debutat ca o provocare (ludică) şi – jumătate din idioţenie, jumătate din considerente de marketing – l-am numit antisauprodanvoiculescu, mă autosesizez ontopic amintindu-vă faptul că, Vinerea trecută, Mogulul a împlinit 63 de ani. Cică acu, vârstele s-au decalat cu un deceniu, vârsta de 50 e considerată – chipurile – noua vârstă de 40, şi tot aşa. Evident, toată interpretarea asta mi se pare o băşină. Orice e extrem de bun dacă te salvează (fie şi cât se poate de iluzoriu) de iminenţa decreptitudinii, a bolii şi a morţii. Cică mogulu ar fi petrecut minimalist împărţindu-se pe rând, familei şi prietenilor. În ciuda anilor care se strâng şi care ar trebui să aducă o anumită detaşare, există oameni care răspund anchilozării aduse de îmbătrânire cu o neverosimilă agitaţie. Mogulul face parte ( se pare) din tagma celor care „zgârîie viaţa” cum spunea Geo Bogza, care se vor (hiper)activi , energici, care îşi închipuie că pot amăgii Thanatosul cu extensiile unor agitaţii necontenite. I-aş recomanda mai puţină încrâncenare, un strop de (vorba lui) Festina Lente, aceeaşi deschidere către tineri ( deschidere care, chiar dacă poate fi susceptibilă în viziunea unora de ipocrizie, intră – totuşi – în ideea de bine) şi să scape de securiştii din propriul partid. Şi să citească „pocăit” I.D.Sârbu -: )))

Read Full Post »

Prezidenţiabilii (1)

Pentru că duminicile ( cu lentoarea lor de siestă) au în ele predispoziţia către meditaţie, m-am gândit ( ce să fac şi io, mai bine jucam sudoku ) la oferta electorală. Păcat că nu există un OPC care să verifice starea de alterare a candidaţilor. Vorba aia: atâta carne (politică) putredă around…Ultimul sondaj CCSB ne împrăştie (în aureola înşelătoare a procentelor) oferta candidaţilor şi posibilul scor după degringolada primului tur. Aşa se face că Tyrannosaurus Rex – Băsescu are cel mai mare procentaj: 34 %, urmat de Crin Antonescu cu 19%. Sub el (râgâindu-i, procentual, în ceafă) „prostănacul” Mircea Geoană cu 18%, Sorin Oprescu cu 12%, behăitul de oaie politică a lui Gigi Becali cu 8% şi insanitatea întrupată, WC Tudor, cu 7%. Foarte pe scurt, o lapidară analiză subiectivă: Faptul că în trista noastră ţară ( plină de umor) nu se va schimba (mai) nimic, vine din însăşi oferta asta prezindenţială străvezie. Toţi candidaţii mi se par nişte troglodiţi cu pretenţii de sinecură. Băsescu: un vaporean cu reflexe de dicator hip-hop-ist, cultură nula, discurs de autobază, parvenitism şi importură cât cuprinde. Rămân, în ceea ce-l priveşte, cu imaginea unei pleoape pleoştite de marinar candriu şi orbit de farul puterii. Hai Pa! Crin Atonescu, varianta Bono-Lux, azvârlită pe piaţă de liberali. Tipu are puţină carismă, puţină cultură, un strop de eleganţă, ochi apoşi şi albaştri, ceva bun simţ, ascendenţa celui care (încă) nu s-a compromis şi încă vreo mână de virtuţi (ne)cardinale. În schimb, n-are coaie. Aşa îmi pare: emasculat, eunuc, lipsit de o virilitate politică autentică. Bonomia unui preşedinte efeminat, lipsit (vizibil) de puterea radicalităţii n-are ce căuta într-o românie-iapă cu instituţii care nechează şi cu grupări mafiote care dau din copite. Îl vor strivi ca pe-o coleopteră. Geoană mi s-a părut întotdeauna că are profilul celebrului câine din Pantera Roz: potaia nevrozată care latră la geam fără voce: clăpăug, coleric, apostol al „nimicului”, un tip care a adus retorica goală la excelenţă. I-am găsit mereu fabuloasă ineficienţa. Are vocaţie de etern necâştigător. Oprescu e un soi de Băsescu uşor upgradat. Cumva, varianta lui „cultă”: În rest, la fel de buhăit de neodihnă, de frust, cu aceeaşi aderenţă la proletariat şi cu o vână de misionar dogmatic. I-ar sta mai bine în postura doctorului de familie. Cât îl priveşte pe Becali ( care nu candidează) ce să zic: pierdem, cred, cu hoţii…pardon, cu toţii, singurul preşedinte demn de România, pentru că, la câte căcăreze sociale văd zilnic în ţara asta, încep să cred că ne tragem, ca naţie, dintr-o oaie. Pe WC Tudor, nu-l comentez. E el însuşi un comentariu. Lung, interminabil, în nebunia lui tot mai adâncă…

Read Full Post »

Scârba lui Ciutacu

Ultimul post de pe blogul lui Ciutacu ( un filmuleţ declarativ de la Sinteza Zilei) atinge, cumva, un climax mărturisit al scârbei. E rostit atât de visceral, de organic, încât, aproape, înspăimântă. Dar poate că aşa trebuiesc spuse, uneori, „adevărurile” pentru a fi înţelese: purtând cu ele un veşmânt hidos.

Read Full Post »

Dragă mogulule,
Nu ştiu dacă ai observat, dar toţi interlopii, maneliştii şi alţi pitecantropi înrudiţi, au clişeul ăsta de limbaj cu „mă-nţelegi”. Nu există, propoziţie, frază, demonstraţie ( ce generos sunt) în care hominizii-ăştia delabraţi, să nu invoce ” cu asupra de măsură”, expresia cu „mă-nţelegi”. Fiecare confesiune, observaţie, delir confesional e pigmentat cu „mă-nţelegi”.
Apelul e totdeauna imperativ şi iterat până la obsesie. ” Am, fost – mă-nţelegi? – să-mi iau ţoale, frate, mă-nţelegi. N-am găsit nimic mişto, mă-nţelegi, numai oferte naşparlii, mă-nţelegi?” M-am tot gândit care e, în fond, resortul acestei obsesii de limbaj şi am ajuns la următoarea concluzie. Absolut toţi paramecii ăştia buhăiţi de idioţenie au – cumva – un sentiment difuz, aproape animalic, al propriei imbecilităţi. Adică, simt că, într-un fel, sunt traversaţi de tuşa groasă şi ireversibilă a prostiei. Totul, de bună seamă la nivel intuitiv şi imperceptibil. Faza e că identifică acelaşi handicap inclusiv în partenerii lor de discuţie ( adesea, la fel de inteligenţi ca şi ei, vorba caţavencilor) şi atunci vor să se asigure, clipă de clipă, într-un necontenit acord comprehensiv că, mesajul lor , susceptibil de confuzii, ajunge la receptor în forma cea mai desăvârşită a înţelegerii. N-am nici o îndoială că obsesia asta vine din experienţe nefaste, sumbre, conflictuale, în care probabil s-au bătut ca chiorii, au avut de suferit, s-au simţit neîndreptăţiţi, tocmai pentru că – la limită – nu au fost înţeleşi cum trebuie. Ieri m-am întâlnit cu un prieten din copilărie, bolnav şi el, de meteahna lu mă-nţelegi. M-a pus naiba – ca să fac conversaţie- să-l întreb „ce mai face”. ( vai, mogulule, apropo: cât de mult urăsc apostolii flecărelii, adică atrofiaţii ăia pe care îi întâlneşti pe stradă şi pe care întrebându-i ce mai fac, chiar nu înţeleg ideea de retorică, iau totul personal şi încep să-ţi povestească, cu reflexe de seherezadă, chiar ce au mai făcut. bleah ( aici, gagicile, ciripitoare prin excelenţă , boxează la categoria hard. ştiu, sunt un misogin infect şi-o să ard în iad)
Aşa că tipu ăsta începe să mă bombardeze cu „ce-a mai făcut”: ” M-am trezit de dimineaţă, MĂ-NŢELEGI?…( iar aici, eu – în perfect acord cu interogaţia, ca să-l înţeleg la modul absolut, trebuia să-mi imaginez cu încetinitorul o sumă de chestii: cum se trezeşte, cum deschide ochii, adică toate amănuntele domestice ale trezirii, deh, pula mea, ca să-l înţeleg…mai departe mi-a povestit că a trebuit să plece cu o treabă undeva prin Ardeal, mă-nţelegi? ( iar io trebuia, iarăşi, ca să-l înţeleg, să-mi închipui Ardealul cu toate localităţile lui, cu istoria lui, cu tradiţiile lui, să nu înţeleg – doamne fereşte – altceva, că s-ar fi dus, bunăoară, în Moldova, să se supere, să mă ia la bătaie…Habar n-am, mogulule, dacă ai priceput ce am vrut să spun în toată poliloghia asta demnă de un scheci din Seinfeld, aşa că dă-mi voie, mă-nţelegi, să te întreb: mă-nţelegi ?

Read Full Post »

Mogulul şi-a făcut-o cu mâna lui. Aia care nu tremură. Mai concret, a debutat în presa online scribălindu-şi primul text pe dailycotcodac.ro
Însăilarea poartă titlu unui membru ( organic, nu de partid) mâna, şi a unei reverberaţii trupeşti: tremuriciul. Mixate, dau titlul ăsta: mâna care tremură. Ideea ( transpusă în 3 scenarii posibile) e că cine se întâlneşte cu el dă în bengăneală. De emoţii. Mogulul, care se revendică de la normalitatea gregară, (adică vorba aia, bea, mănâncă şi se cacă ca noi toţi) identifică cu ironie trei motive posibile în frica patologică a celorlalţi: primul se referă la aproximarea lui ( de către terţi) cu un soi de mafiot fără scrupule (varianta Carlos Şacalu) spirit traficant şi oneros, care, la o adică, e în stare să te cimenteze într-un cofraj chiar mai adânc decât a făcut-o necâştigătorul ăla de Manole cu submisiva aia tembelă de Ana. Totul, evident, dacă îi fâlfâi, pe partea economică, vreo aroganţă.
A doua are în vedere identificarea lui cu un soi de grof media care rupe căpăţâni cu satârul antenelor, iar a treia, decriptează spaima animalică a celor care-l întâlnesc, prin controlul pe care-l exercită (de la nivelul influenţei lui de nabab) asupra instituţiilor cu potenţial represiv (armata, poliţia, securitatea)
Mogulule, io sunt de părere că frica animalică a preopinenţilor are rădăcini mult mai telurice. Toată lumea ştie cât de irascibili sunt hockeyiştii ( chiar şi foşti, actualmente patinatori doar în politică) şi cât de repede ( mă-nţelegi ) sunt dispuşi să-ţi dea o crosă-n gură.

Read Full Post »

lectura ca penitenţă

Conform unui articol apărut în Courriere International, cică în Turcia
( ţara unde s-a inventat Boni-Bonul, bermudele şi cafeaua la ibric) legislaţia prevede – drept pedeapsă pentru delictele minore – lectura obligatorie. ( Io ştiam că la turcaleţi dacă bei prea mult ceai şi te apuci de şmanglit, apare brusc un spahiu bărbos care-ţi taie mâna. Mă rog, asta o fi fost pe vremuri, până să apuce Hagi să le arate golurile din sistem otomanilor şi să le rupă de la 30 de metri, înalta poartă.)
Oricum, ideea unei penitenţe livreşti, mi se pare genială.
Adică, ţi-ai opărit un vecin, ai spart capu iubitei, ai mânjit cu magiun paltonul vreunui unchi mustăcios, ţi-ai flegmat în gură vreun coleg, ai tras de ţâţe educatoarea, i-ai rupt muianu şefului de scară, marş bă la beci, infractorule-care-eşti-infractor, şi citeşte!
Tot în art. cu pricina se mai spune că primului inculpat după noua (dez)ordine legislativă – un candriu care şi-a bătut nevasta în public – i s-a dat, cu normă obligatorie, să citească din Tolstoi, şi nu orice, ci taman romanul Război şi Pace!
( asta foarte probabil pentru că încă nu s-a tradus în turcă, volumul lui Cărtărescu: De ce iubim Femeile. „!)
Cum zilele astea se dicută bezmetic despre legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare ( adică: mai avem nevoie şi de curve şi de iarbă) propun ( nu ca Iliescu prin 94: sistemul Suedez ) ci direct sistemul turc: ai comis-o, marş bă la bulău cu clasicii peste tine. Nu-mi închipui tortură mai mare pentru Becali, EBA şi Vanghelie, decât supliciul unei penitenţe livreşti. Spaima că ar putea fi puşi să citească Balzac sau Faulkner, i-ar face, subit, mai cinstiţi decât o sfântă!

Read Full Post »

Older Posts »